Edi Iordănescu vorbește în premieră de când a ajuns la Steaua:** „Este șansa mea”

Edi Iordănescu vorbește în premieră de când a ajuns la Steaua:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

De când i s-a propus să fie secundul lui Ilie Dumitrescu la
Steaua, Edi Iordănescu nu mai are liniște. Și-a preluat imediat
postul oferit pe neașteptate și s-a apucat de treabă.

Felicitări, Edi, cum e să ajungi pe banca celei mai
titrate echipe din România?

Cine n-ar fi încântat? Am acceptat imediat și am venit la Steaua cu
inima deschisă, este o mare șansă pentru mine.

Nu prea ai multă experiență…
Da, sunt tânăr, am doar 32 de ani, dar compensez cu alte atuuri, am
pasiune, devotament, determinare… Și nu-s vorbe mari.

Ce calificare ai?
Am școala de antrenori, am obținut licența A. Și apoi am mai făcut
și un curs în Anglia. Dar în ultimii ani am studiat mult, m-am
documentat, îmi place meseria asta.

Cu Ilie ce relație ai?
Vreau să îl ajut cum pot mai bine. Mi s-a întins o mână și vreau să
profit de șansa asta. Am lucrat cu Ilie, am fost elevul lui în
Cipru, deci ne știm bine. Astfel mă pot integra mai repede în
planurile lui.

Ilie Dumitrescu va lucra și cu preparatorul fizic Michele Bon,
italianul care a muncit timp de cinci ani cu Dan Petrescu. Cum Bon
încă nu a ajuns la echipă, Edi Iordănescu se ocupă în aceste zile
și de pregătirea fizică a echipei

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Multimilionarul de 71 de ani se însoară cu o ”puștoaică”! I-a lăsat jumătate de avere fostei soții, dar a ”lovit” cu Rolls-ul de 800.000 €
Multimilionarul de 71 de ani se însoară cu o ”puștoaică”! I-a lăsat jumătate de avere fostei soții, dar a ”lovit”…
Transformarea lui Siyabonga Ngezana. După doar un an la FCSB, și-a lăsat „mască” un coleg de la națională
Transformarea lui Siyabonga Ngezana. După doar un an la FCSB, și-a lăsat „mască” un coleg de la națională
Ea este femeia găsită moartă într-o valiză, în Oradea! Întregul film al crimei, făcut public de autorități. Ce a ieșit la iveală e cutremurător
Ea este femeia găsită moartă într-o valiză, în Oradea! Întregul film al crimei, făcut public de autorități. Ce a ieșit…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care l-a ignorat
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care l-a ignorat
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
BANCUL ZILEI. Pe vremea lui Ceausescu, Bulă intră în măcelărie: - Aveţi mânzat?
BANCUL ZILEI. Pe vremea lui Ceausescu, Bulă intră în măcelărie: - Aveţi mânzat?
Cazul Caracal repetat la Brăila. Femeie ucisă în timp ce a cerut ajutor la 112. Poliţiştii n-au făcut decât să dea târcoale casei în care se afla victima
Cazul Caracal repetat la Brăila. Femeie ucisă în timp ce a cerut ajutor la 112. Poliţiştii n-au făcut decât să…
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
Calvarul prin care a trecut Leonard Doroftei în România! Motivul pentru care a plecat, de fapt, în Canada
Calvarul prin care a trecut Leonard Doroftei în România! Motivul pentru care a plecat, de fapt, în Canada
Sfâşietor! Ultimul schimb de mesaje între Anca Molnar şi soţul său: 'Te rog să mai rezişti puţin'
Sfâşietor! Ultimul schimb de mesaje între Anca Molnar şi soţul său: 'Te rog să mai rezişti puţin'
Schimbare pentru românii cu CARDURI BANCARE. Decizia, anunțată astăzi, 12 IUNIE: Suntem încrezători că...
Schimbare pentru românii cu CARDURI BANCARE. Decizia, anunțată astăzi, 12 IUNIE: Suntem încrezători că...
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Moment de cotitură pentru România în fața Europei: suntem la 5 zile de o premieră istorică sau de un potențial eșec
Moment de cotitură pentru România în fața Europei: suntem la 5 zile de o premieră istorică sau de un potențial…
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Ce boli te lasă fără permis în 2024. Afecțiuni din cauza cărora se anulează carnetul auto
Ce boli te lasă fără permis în 2024. Afecțiuni din cauza cărora se anulează carnetul auto
„Am plecat...” Anca Molnar a lăsat un mesaj de adio înainte să moară. Make-up artistul vedetelor s-a stins din viață la 34 de ani
„Am plecat...” Anca Molnar a lăsat un mesaj de adio înainte să moară. Make-up artistul vedetelor s-a stins din viață…
×